In Satul Meu
Acest site doreste sa aduca un omagiu satului romanesc.
Faceți căutări pe acest blog
marți, 13 octombrie 2015
luni, 18 noiembrie 2013
luni, 12 martie 2012
Datini la gorjeni
Într-o lume a globalizării, datinile şi tradiţiile strămoşeşti sunt cele
care ne diferenţiază ca entitate etno-folclorică. Fiecare zi, fiecare lună a
anului îşi are caracteristicile ei străvechi după care se ghidează şi azi ţăranii
din zona subcarpatică a Jiului.
Martie a treia luna a anului la romani,
era totuşi considerată prima în calendarul roman.
BABA DOCHIA. Mărţişorul (1 martie)
Luna Martie debutează cu zilele
Babei. În unele locuri se ţin doar trei zile: prima reprezintă primăvara,
a doua fiind vara iar a treia toamna, respective semănatul, lucrul şi culesul. Corespunzător
fiecărei zile-anotimp îi este caracteristică starea meteorologică a vremii.
Dar exista şi locuri în care sărbătoarea ţine nouă (9) zile, fiind denumită
în popor Dochia cu noua cojoace, de la întâi la nouă martie. Orice persoană îşi
alege dinainte câte o babă. Dacă ziua în care şi-a ales baba este frumoasă, aşa
va fi şi în viaţa lui, dar dacă baba aleasa este cu vremea urâtă, rea,
friguroasă sau ninge, atunci omul era trist. După babe urmează zăpada mieilor şi
a berzelor.
Tot în prima zi din martie este şi datina purtării mărţişorului. Din vechime în zona Jelesului, mărţişorul şi-l
confecţionau fetele în săptămâna brânzei din fire albe şi roşii. Acest mărţişor
artizanal este purtat până când înfloresc piersicii, când fetele îl puneau pe o
crenguţă înflorită, crezându-se că astfel cel care l-a purtat va fi mereu
frumos şi iubit ca o floare. Acelaşi obicei, cam cu aceleaşi valenţe se întâlneşte
şi în zona Săuleşti sau Roşia de Jiu. Cândva purtau mărţişor copiii şi tinerii,
dar astăzi se poartă doar de reprezentantele sexului frumos. Punerea mărţişorului
pe 1 martie se crede ca aduce noroc şi fereşte de boală, de deochi sau de
farmece pe cel care-l poartă.
MUCENICII (9 martie)
Data de 9 martie reprezintă sfârşitul babelor şi începutul zilelor moşilor,
dar şi începutul anului agrar.
În multe sate din Gorj se face de mucenici şi o turtă mare ori o azimă, în
care se frământă şi bănuţii. Aceasta se împarte la membrii casei şi se crede că
cel care primeşte bănuţii cei mai mulţi este cel mai norocos în noul an. Tot de
mucenici se mai fac şi focuri în livezi. Focurile semnifică arderea spiritului
iernii, renaşterea naturii, au rol purificator în planul credinţei, dar sunt profilactic fertilizatoare în grădini, livezi şi vii, prin
înlăturarea insectelor şi a şerpilor sau prin diminuarea pagubelor produse de îngheţurile
primăverii. La Sănăteţi oamenii credeau că doar focurile aprinse de mucenici
puteau ajuta pământul să se încălzească mai uşor şi să fie un an agrar nou mai
bun. La Răchiţii se credea că numai după căldura focurilor de mucenici se putea
începe semănatul.
,,Intră frig şi ieşi căldură,
Să se facă vreme bună,
Pe la noi prin bătătură”
Tot în această zi mai sunt şi alte practici: la Godineşti se bagă zăpadă în
casă ca să nu ai purici peste an; apa oprită din zăpada de la mucenici gospodinele
o foloseau la curăţenia de Paşti. Prin unele părţi se spune că aşa cum este
vremea în ziua de mucenici, aşa va fi încă 40 de zile de atunci încolo.
ALEXIE, omul lui Dumnezeu (17
martie)
Sărbătoarea corespunde cu începutul anului piscicol, sfântul Alexie fiind
socotit protectorul pescarilor dar şi al vieţuitoarelor care iernează sub pământ.
Calendaristic sărbătoarea este apropiată de echinocţiu de primăvară. În aceasta
zi, în unele sate gorjene se aprind focuri ca şi la mucenici, având cam aceeaşi
simbolistică - apărarea de şerpi şi alungarea insectelor din grădini şi livezi.
Unii pescari din satele de pe Jiu postesc în această zi pentru a avea noroc.
BLAGOVEŞTENIILE (Bunavestire, 25
martie)
Sărbătoarea Blagoveşteniilor este cunoscută, în popor, ca ziua cucului, căci
din aceasta zi cucul începe să cânte. Se obişnuia să se aprindă focuri prin
livezi şi prin grădini, să ,,fugă
duhurile rele”. Întotdeauna această zi cade în Postul Paştelui şi este
dezlegare la peşte. Se spune că cei care mâncă peşte în această zi sunt uşori şi
sprinteni ca peştele. La Negomir se obişnuieşte ca peştele ce rămâne de la masa de
Blagoveştenii să se îngroape, pentru a se evita dedulcirea. La Blagoveştenie se
scot vitele la păscut, iar ciobanii urmăresc cum se comportă animalele şi pot
prevedea cum va fi anul agricol viitor. Daca oaia bolboroseşte în iarbă, atunci
se anunţă o vară mănoasă, iar dacă se ridică ceaţa în această zi, atunci va fi
o primăvară timpurie. Se mai spune că aşa cum este vremea în această zi, aşa va
fi şi în prima zi de Paşte.
În România anului 2012, când traiul zilnic ,,la bloc” este tot mai
dificil, dai orice pe posibilitatea să poţi spune ca ,,mă duc la ţară”. Dar câţi dintre orăşenii get-beget ştiu credinţele
ţăranului român de odinioară, câţi ştiu cum să se comporte astfel încât să nu
trezească furia naturii sau a vieţuitoarelor sălbatice? Dacă întrebi în oraş de
ceea ce am transmis mai sus ca datini vechi, vor râde de tine sau te vor crede
puţin sărit de pe fix. Dar într-un sat gorjenesc încă se mai practica aşa ceva,
pot spune sincer căci eu însămi locuiesc la sat şi încerc să urmez şi învăţăturile
bătrânilor.
O vorba veche româneasca spune ,,cine
nu are bătrâni să-şi cumpere”. Poate este timpul să ne întoarcem către bătrânii
satului, să-i întrebăm cum este mai bine să procedăm în muncile agricole şi
atunci poate primăvara nu va veni prea friguroasă, poate vor cădea ploi când
ogorul o va cere pentru o recoltă mănoasă, poate vom cosi nutreţul pentru
animale şi vom putea strânge recolta câmpului la timpul optim. Nu ne împiedică
nimic şi nimeni să evoluăm, să ne tehnologizăm munca în gospodărie, poate chiar
bătrânii vor fi primii care se vor bucura că îi ajutam să-şi facă treburile mai
bine.
Informaţii culese din
,,Obiceiuri şi datini din Gorj”, autor Al. Doru Şerban.
Pagină realizată de Carmen Curelea
joi, 23 februarie 2012
Poetul ţăran ION HANZU
Ardeleni, săraci ficiori,
Însuraţi şi junişori,
Când o bătut doba-n sat,
Aţi lăsat tot şi-aţi plecat.
Aţi pus flori la pălărie
Şi-aţi plecat la bătălie.
Foaie verde ruptă-n cinci
Vai săracii de voinici
Merg de-acasă plini de dor,
Nu ştiu mai trăiesc ori mor,
Merg de-acasă frumuşei
Şi se-ntorc ca vai de ei.
Frunză verde lemn uscat
Atâta-s de supărat
Cum îi cerul de-nnorat
Şi-s atât de necăjit
Cum îi cerul
de-nnegrit.
Şi de m-am băgat cătană
Nu mai plânge, dragă mamă.
Lasă-mi jelea numai mie
Aicea la cătănie.
Ia-ţi numai cartea cu tine
Şi te roagă pentru mine
Să-mi dea Dumnezeu noroc
Când m-o duce Neamţu-n foc.
Şi te roagă, draga mea,
Că mi-i puşca tare grea
Şi-s răgută tinerea,
Nu-s învăţată cu ea.
Pe cine-ai, Doamne, de-a-l bate
Nu-l bate cu alte fapte
Numai cu străinătate
C-acela-i bătut de toate.
Plângeţi fetelor cu jele
Că rămâneţi singurele
Şi câtu-i satu de mare
Nu vezi un ficior pe cale,
Nu vezi un ficior cu peană,
Toţi-s la Nemţu cătană.
Nu vezi un ficior cântând
Numai măicuţe plângând,
Tot plângând şi supărate
De ficiorii lor lăsate.
Ficiorii cari purtau jocu
Acum ţin cu Rusu focu,
Cari ştiau de veselie
Ţin cu Rusu bătălie.
Foaie verde doi bujori
Plângeţi dragii noşti ficiori,
Plângeţi cu mare năcaz
Că numai noi am rămas.
Am rămas şi noi plângând,
Da’ nu ştim până când.
Că peste-o zi, peste două,
Ne-o veni carte şi nouă.
Ne-o veni carte
cernită
Să fim gata într-o clipă,
Într-un ceas să ne gătăm
Şi din ţară să plecăm.
Şi-om pleca pe drum cu greu
Ni-i dor de părinţi mereu,
Ni-i dor şi nu i-om vedea
Că departe-or rămânea,
Iar pe noi ne-a-nstrăina
Departe prin Serbia.
Bate vântul plutele,
Frunza umple gropile,
Ficiorii căzărmile,
Blestemându-şi zilele.
Frunză verde trei granate,
Săraci ficiori de pe sate
Cum stau vara la cetate
Toţi cu puştile pe spate.
Toţi cu puşti de cele grele,
Încărcaţi de dor şi jele.
Foaie verde, foaie fragă,
Ină, mamă, ină dragă,
Cu poala plină de zloţi
De mă scoate dacă poţi
De pe mâinile la hoţi
Şi cu lacrămi pe obraz
Să mă scoţi de la năcaz
Că năcazu dintr-o zi
Poate omu-mbătrâni.
Da’ trei ani de cătănie
Cât necaz poate să fie!
Cum alergă soarele
Pe toate ogoarele,
Am călcat ţările toate,
Dalmaţia jumătate,
Dar de bine nu am parte.
Foaie verde şi-o alună,
Dalmaţia-i ţară bună,
Numai pentru mine-i rea,
C-am stat prea mult în ea,
Departe de ţara mea.
Cât te uiţi în lung şi-n lat,
Nu mai vezi pământ uscat,
Numai ape turburele,
Mergând corăbii pe ele,
Tot corăbii fermecate,
Ce pe mare sunt plecate
Şi cu tunuri încărcate.
Tunuri mari şi tunuri mici,
La tot tunul cinci voinici.
Hei, mare, apă sărată
Mai scoate-m-afar-odată,
Să-mi văd ţara-ndepărtată,
Să mă văd acas-odată!
Vântule, de prin copaci
Mai astâmpără-te, taci.
De la fraţi de ce-mi înşiri
Numai negre tânguiri?
Pentru ce-mi aduci când baţi
Tot suspine de la fraţi?
Dinspre Moldova când vii,
Inima tu mi-o sfâşii.
Când de peste Prut te-ntorci,
Lacrime din ochi îmi storci,
Iar de peste munţi, vai, vai,
Cu ce-mi spui, prin piept mă tai!
Bate vântul, bate iar,
Nu e vânt, e plâns amar,
Plâns de fraţi din depărtări,
Risipiţi prin şapte ţări.
Cum m-aş duce-n zbor şoimesc,
Plânsul lor să-l potolesc!
Munţii până-n cer fac zid,
Duşmanii cale-mi închid.
Vine zvon de peste Prut,
De la fraţi un glas pierdut.
Foaie verde de cicoare,
Vai şi-amar de cine n-are
Nice casă, casa lui
Şi nici masa, masă nu-i,
Şi-i străin în ţara lui!
Cine nu-i la el în ţară,
N-are toamnă, n-are vară,
Făr’ tot, viaţă amară,
Şi năcaz şi supărare.
La străin cine se ţine,
N-are-n lume nici un bine.
Ce e bine, nu-i al lui,
Ci e al stăpânului.
Dragi tovarăşi, ai mei boi,
Câte rele şi nevoi
Am împărţit eu cu voi,
În căldură, vânt şi ploi!
De-ar vorbi răstelele
Şi ar spune relele,
Cât v-am rupt eu şelele,
Ar plânge şi stelele.
Dar voi nimic n-aţi cârtit
Şi aţi tras, v-aţi îndoit.
Când am zis „Ho!”, v-aţi oprit,
Când am zis „Cea!”, aţi pornit.
Aţi strâmbat răstelele,
V-aţi îndoit şelele,
Aţi biruit relele,
Eu am ajuns binele.
Acum de rele nu-mi pasă
Că am casă şi am masă,
Am câştigat o moşie,
Am scăpat de iobăgie.
Câtu-s Carpaţii de-ntinşi
Tot de români sunt cuprinşi.
Români sunt, români să ţân
Şi nu stau cu frica-n sân.
Români cu şerpare late
Nu-şi dau limba pân’ la moarte.
În munţii de la asfinţit
Şede moţu năcăjit
Şi tot bate la ciubară
Tot gândind la cei din ţară.
Mândra mea de astă vară
Mă roagă s-o iubesc iară,
Da’ eu n-am înnebunit
Să iubesc ce-am părăsit
Şi eu nu-s fir de secară
Ce-am lăsat să iubesc iară.
Şi io-s fir de grâu curat
Nu iubesc ce-am lepădat.
Săraci fete de la noi,
De v-aţi face toate oi
Şi io păcurar la voi,
Io la strungă nu v-aş duce
Fară-n braţe v-aş tot strânge.
La strungă nu v-aş mâna,
Fară v-aş tot săruta.
Pare-mi rău, vremea-i târzie,
Las’ c-aşa-mi trebuie mie,
Că n-am ascultat de nime.
Cine cu ce m-a-nvăţat,
De nime n-am ascultat.
Dar acum aş asculta,
N-are cine mă-nvăţa.
Aş asculta şi de-un câne,
Numai să mă-nveţe bine.
De-ar fi mândra fată bună,
Ne-am face pat în grădină.
Io m-aş face-o boare lină
Şi-aş merge la ea la cină.
Io m-aş face-un vânt de vară
Şi-aş mere la ea pe sară.
Am o mândră ca o cruce
Şi la lucru n-o pot duce.
Dimineaţa-i roua mare
Şi se udă la picioare.
La amiaz’ e soare nalt,
N-o pot duce, că-i e cald.
Către sară-i soare mic,
N-o pot duce că-i e frig.
Mândro, de când ne iubim,
De duşmani ne-mbogăţim.
Şi de când am povestit,
De duşmani ne-am îngrădit.
Nu e gardul de nuiele,
E doar de cuvinte rele.
Eu nu cânt că ştiu cânta
Făr’ că-mi plânge inima.
Eu nu cânt să mă fălesc,
Cânt să mă mai veselesc.
Eu nu cânt să fiu ştiut,
Cânt să-mi treacă de urât.
luni, 21 noiembrie 2011
Cultivatorii Directi din Romania: SCDR
Cultivatorii Directi din Romania: SCDR: Statut sindicatului Denumirea Sindicatului este: ’’CULTIVATORII DIRECŢI DIN ROMÂNIA’’. Membrii Sindicatului pot fi: agricult...
marți, 1 februarie 2011
O zi din viata satului romanesc. 4
Caram apa cu bidonul pus pe sanie sau cu galetile de la o fantana care asigura apa pentru cateva zeci de familii
O zi din viata satului romanesc. 3
a. fac jogging.
b. pleaca in vizita pe la vecine,
c. se duc sa bea apa la fantana
marți, 15 iunie 2010
miercuri, 26 mai 2010
luni, 19 aprilie 2010
sâmbătă, 6 februarie 2010
vineri, 5 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)